Musulmanii au nevoie de noi idei si idealuri pentru a depăși scindarea si a-și vindeca rănile
De Mohamed El-Moctar El-Shinqiti
În cartea sa, Amurgul Evului Mediu, istoricul olandez Johan Huizinga descrie declinul lumii medievale drept un proces de „rigidizare și moarte a unui sistem de gândire cândva valid”.
Principala teză din cartea lui Huizinga este aceea că în secolele XIV-XV, formele și normele culturale pe care se baza Europa medievală fuseseră suprautilizare și se epuizaseră. Când orice ideal se epuizează, nu mai poate deveni sursă de inspirație; mai degrabă devine o povară artificială.
Din perspectiva lui Huizinga, lumea europeană medievală era una de vanitate artificială și auto-decepție, ruina unei lumi care murise cu mult timp în urmă. Consider că aspectul abstract al tezei lui Huizinga asupra formelor culturale este inspirațională și poate fi extrapolată pentru a explica momentele de tranziție în alte culturi, inclusiv asupra culturii islamice contemporane. Moștenirea culturală moderna pe care au preluat-o musulmanii de la predecesorii lor este epuizată și – adăugând lipsa de auto-critică – o mare parte din această moștenire devine o povară, în loc să fie o sursă de inspirație.
Lumea islamică trece printr-o perioadă de profundă metamorfoză. Lecțiile de istorie primite din revoluțiile americană și franceză ne arată că aceste momente de tranziție pot fi sângeroase și dureroase. În acest moment, musulmanii au nevoie de noi idei și idealuri care să depășească scindarea și să le vindece rănile.
