Pana nu e prea tarziu - socoteste si chibzuieste

În Coran, Allah spune:

„În Ziua Învierii, Noi vom pune balanța dreaptă și nici un suflet nu va fi urgisit câtuși de puțin. Și de ar fi ceva, chiar și numai cât greutatea unui bob de muștar, Noi îl vom aduce. Și Noi suntem îndeajuns ca socotitori.” (Sura Al-Anbiya’: 47)

„O, voi cei care credeți, fiți cu frică de Allah! Și fiecare suflet să bage de seamă ce trimite înainte pentru Ziua de mâine! Și fiți cu frică de Allah, căci Allah este bine știutor a tot ceea ce faceți voi!” (Sura Al-Hașr: 18)

Califul Omar ibn Al-Khattab, Allah să fie mulțumit de el, a spus: „Trageți-vă singuri la socoteală, înainte să fiți chemați să dați socoteală.”

Fiecare respirație contează

Cei dreptcredincioși sunt mereu conștienți de faptul că au venit pe această lume purtând o sarcină spirituală, a cărei rezultat este câștigarea sau pierderea Paradisului. Ei sunt înțelepți și le spun sufletelor lor:

„O, suflet al meu, nu ai decât o viață. Nici un moment trecut nu poate fi recuperat, căci la socoteala lui Allah un număr limitat de răsuflări ți-a fost dat și acesta nu poate spori. Când viața se sfârșește, truda spirituală nu mai este posibilă pentru tine; așadar, de e să faci ceva, fă acum; tratează această zi ca și cum viața ta deja s-a sfârșit și aceasta este o zi în plus, oferită ție din Mila lui Allah. Ce poate fi mai prostesc decât să o pierzi?”

Atunci când va învia, omul își va găsi orele vieții sale aranjate precum niște sipete de comori. Capacul unuia dintre ele va fi deschis și sipetul va fi plin de lumină; el reprezintă ceasul petrecut făcând ceva bun. Inima sa va fi inundată de o bucurie atât de mare încât numai o bucățică din ea ar face locuitorii Iadului să uite de foc.

Capacul altui sipet va fi deschis, dar înăuntru este întuneric beznă și din el iese un miros care îi face pe toți să își țină respirația. El reprezintă ceasul petrecut făcând rău și posesorul său va simți o groază atât de mare încât numai o părticică din ea ar amărî Paradisul celor binecuvântați cu el.

Capacul celui de-al treilea sipet va fi deschis; acesta pare să fie gol, căci nici lumină, nici întuneric nu se văd în interior. Acesta reprezintă ceasul în care nu a făcut nici bine, nici rău. Apoi el va simți un regret enorm, ca al celui care a avut în mâinile sale o comoară și fie a irosit-o, fie a lăsat-o să îi scape printre degete.

Astfel, întreaga serie de ceasuri îi va fi arătată omului, unul câte unul. De aceea, omul trebuie să îi spună sufletului său dimineața: „Allah ți-a dat 24 de comori, ai grijă să nu pierzi nici una dintre ele, căci nu vei putea îndura regretul ce vine după pierderea vreuneia.”

Adu-ți aminte de El

Acest lucru se realizează prin aducerea aminte a faptului că Allah vede toate faptele și gândurile. Oamenii văd doar ceea ce este în exterior, în timp ce Allah vede ce se află atât în interiorul, cât și în exteriorul omului.

Atunci când Zulaykhah, soția regelui, l-a ademenit pe Profetul Yusuf, ea a acoperit fața idolului pe care îl adora cu o bucată de pânză. Yusuf i-a spus: „Zulaykhah, tu te rușinezi în fața unei bucăți de piatră, dar eu nu ar trebui să mă rușinez în fața Celui care a creat cele șapte ceruri și pământul?”

 ‘Abdullah ibn Dinar a relatat:

„Odată, mergeam împreună cu Omar prin împrejurimile Mekkăi, unde ne-am întâlnit cu servitorul unui cioban, care avea grijă de turma acestuia. Omar i-a spus: «Vinde-mi o oaie.» Băiatul a răspuns: «Nu sunt ale mele, sunt ale stăpânului meu.» Apoi, pentru a-l încerca, Omar i-a spus: «Păi îi spui că lupul a mâncat una dintre oi și el nu va ști niciodată adevărul.» Băiatul i-a răspuns: «El nu-l va știi, dar Allah da.» Omar a fost atât de mulțumit de el, a plâns și a trimis pe cineva să îl cheme pe stăpânul băiatului. Omar l-a răscumpărat pe băiat și l-a eliberat, spunându-i: «Pentru ceea ce ai spus, ești liber în această viață și vei fi liber și în viața de apoi.”

Cum?

Exista două niveluri de aducere aminte de Allah. Primul nivel este cel a celor drept-credincioși, ale căror gânduri sunt total absorbite de contemplarea măreției lui Allah și nu au loc în inimile lor pentru nimic altceva.

Allah spune: „Oamenii mâinii drepte…” (Sura Al-Waqi’ah: 27)

Acesta este al doilea nivel al aducerii aminte de Allah. Oamenii aceștia sunt conștienți că Allah știe totul despre ei și se simt rușinați de prezența Sa, dar cu toate acestea nu se lasă purtați de gândul la măreția Sa, dar rămân clar conștienți de ei înșiși și de lume.

Situația lor este precum a acelui om care devine brusc conștient de goliciunea sa și se acoperă în grabă, în timp ce prima categorie seamănă cu acel om care se află dintr-o dată în prezența Regelui, devenind confuz și năuc. Primul este cel care supune orice întreprindere a sa unei analize profunde, căci în Ziua de Apoi trei întrebări vor fi puse: „De ce ai făcut asta?”, „Cum ai făcut asta?”, „În ce scop ai făcut asta?”

Prima întrebare va fi pusă deoarece omul trebuie să acționeze dintr-un impuls divin, nu unul pur fizic. Dacă la prima întrebare se răspunde corect, va urma și a doua, care va testa în ce fel această faptă s-a derulat, fie cu înțelepciune, fie neglijent. A treia întrebare va testa dacă această faptă a fost făcută de dragul lui Allah sau pentru a obține laudele celorlalți. Dacă omul înțelege aceste trei întrebări, va fi grijuliu cu starea sufletului său și felul în care tratează gândurile ce vor fi transpuse în fapte.

Păstrează evidența

Pe lângă sortarea acestor gânduri înainte de a acționa, omul ar trebui să își analizeze strict și faptele din trecut. În fiecare seară, el trebuie să își analizeze faptele din ziua respectivă și să își dea seama dacă a câștigat sau a pierdut pe plan spiritual. Acest lucru este cu atât mai important, cu cât inima este precum un partener de afaceri trădător, mereu dispusă să amăgească și să înșele. Câteodată își prezintă propriul egoism sub forma supunerii în fața lui Allah, astfel încât omul presupune că a câștigat, în timp ce el de fapt a pierdut.

Cei mai mulți dintre noi suntem nerăbdători se ne numărăm faptele bune, să numărăm de câte ori L-am pomenit pe Allah, dar numărătoarea lor se oprește atunci când vine vorba de socotirea cuvintelor inutile ce le-au rostit.

Când o persoană se vede în situația în care autodisciplina îi displace, entuziasmul îi lipsește, ar trebui să se înconjoare de acele persoane care își împart timpul cu înțelepciune, care profită de momentele libere pentru a face ceva benefic, pentru a ne molipsi din entuziasmul lor. Un drept-credincios spunea: „Atunci când devin delăsător în ceea ce privește autodisciplina, mă uit la Muhammed ibn Waasi’ și numai vederea lui îmi reaprinde pasiunea timp de cel puțin o săptămână.”

Sursa: islamwebb.com