Imaginați-vă trei oameni care se întrec într-o cursă de atletism. Prima persoană are atașată câte o greutate pe fiecare centimetru al corpului său, dar nu vede aceste greutăți. Ea se simte îngreunată și extenuată, după scurt timp de la începerea cursei cedând. Ea încearcă de mai multe ori să reia cursa, dar obosește și se oprește.
A doua persoană ce încearcă să alerge în cursă are o mare greutate în spate, de care este conștientă, dar cu toate acestea este hotărâtă să alerge și să termine cursa. Dar greutatea din spate este voluminoasă, alunecă într-o parte și în alta, făcând-o să își piardă echilibrul sau îndepărtând-o de pe pista sa. De multe ori numai efortul de a se întoarce pe culoarul său este o provocare.
A treia persoană nu are nicio greutate. Ea sunt liberă să alerge, fără ca nimic să o țină pe loc. Se simte ușoară ca aerul și chiar îi place să alerge.
Ea este cel menționată de Allah în Coran:
„[…] Voi întreceți-vă spre fapte bune […]” (Sura Al-Baqara: 148 și Sura Al Ma’idah: 48)
Graba către Allah
Vedem imaginea grabei către Allah, o cursă către El, în următoarele versete:
„Grăbiți-vă, întrecându-vă, către iertarea Domnului vostru și către o Grădină într-atât de largă, precum lărgimea cerului și a pământului, care a fost pregătită pentru aceia care au crezut în Allah și trimișii Săi!” (Sura Al-Hadid: 21)
„Și grăbiți-vă spre iertarea Domnului vostru și spre Raiul cel întins cât cerurile și pământul, pregătit pentru cei evlavioși.” (Sura Ali-Imran: 133)
„Aceia se grăbesc către faptele bune și ei se întrec în ele.” (Sura Al-Mu’minun: 61)
„Și cei ce s-au aflat în frunte se vor afla înainte. Aceștia sunt cei mai apropiați.” (Sura Al-Waqi’ah: 10-11)
„Și pe cei care se grăbesc, întrecându-se.” (Sura An-Nazi’at: 4)
În aceste versete, în limba arabă, apar două rădăcini[1] care descriu acțiunea de a se întrece. Prima (s-b-q) are înțelesul de competiție. A doua (s-r-ain) are înțelesul de viteză și grabă. Ambele rădăcini au fost folosite cu un aleph – implicând că acțiunea este făcută împreună cu alții. Shaikhul Al-Tantawi a menționat în tefsirul (exegeza) sa: „Înțelesul lui al-sabq este acela care merge și îl întrece pe cel cu care merge și ajunge la destinație înaintea lui.”
Dintre cele mai importante înțelesuri ce se deduc din aceste versete este și acela că noi, cu toții, ne îndreptăm către ceva, într-o cursă, fie în mod conștient, fie inconștient. Allah întreabă întreaga omenire: „Deci unde [voiți să] vă duceți?” (Sura At-Takwir: 26). Și așa cum Allah îi menționează pe cei care se întrec spre fapte bune, îi menționează și pe cei care se întrec spre necredință: „O, Trimisule! Să nu te întristeze cei care se grăbesc spre necredință…” (Sura Al-Ma’idah: 41)
Pe lângă toate aceste, de multe ori conceptul de cursă „sănătoasă” este de fapt practicat într-un sens foarte prozaic, în care lăcomia, gelozia și dușmănia față de competitori se simte. Aceasta este cursa către necredință descrisă, de asemenea, în Coran:
„Îi vei vedea pre mulți dintre ei cum se grăbesc spre păcat, spre nelegiuire și spre mâncarea celor oprite. Și cât de mare este răul pe care ei îl fac!” (Sura Al-Ma’idah: 62)
Atunci când este vorba de o cursă spre orice altceva în afară de Allah, dușmănia își face apariția. Atunci când scopul cursei devine material, inima începe să simtă gelozia și dușmănia. Astfel că, dacă două surori memorează Coranul și prima dintre ele reușește să învețe mai mult, iar cea de-a doua simte gelozie din această cauză, atunci trebuie să își dea seama că de fapt scopul ei este dunya (această viață), câștigul din această viață, nu de dragul lui Allah.
Ar trebui, de asemenea, să își dea seama nu numai că se îndreaptă într-o direcție greșită, dar și de faptul că are atașate de ea greutăți, dușmănia și lipsa încrederii în sine, ceea ce o încetinesc. Dacă s-ar bucura pentru sora sa, în timp ce îi dorea ceea ce este bun pentru ea, acest lucru ar fi făcut-o să meargă pe drumul cel bun, fără nicio greutate care să o rețină. Cu toate acestea, chiar și cei care conduc comunitatea devin geloși unul pe celălalt din cauza realizărilor fiecăruia, această gelozie devenind o povară în progresul lor, până ce hotărăsc să renunțe la ea.
Și ne referim la această greutate cu termenul de a „hotărî să renunțe la ea” căci ni s-a cerut să evităm aceste sentimente, deci se află în capacitatea omului de a renunța la ea. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Evitați gelozia, căci ea consumă faptele bune precum focul distruge lemnul.”
Mai sunt și aceia care mereu presupun că ceilalți sunt geloși pe ei, că ei sunt destinația către care ceilalți se întrec. Acest lucru înseamnă că aceste persoane, în loc să se uite în fața lor, sunt prea ocupați să se uite în urma lor, dorindu-și ca ceilalți să nu îi ajungă din urmă. În loc să-și fixeze privirea către mulțumirea lui Allah, ei sunt mult prea prinși în cursa dușmăniei și deraiază de la cursul normal.
Cursa către Allah
Dar pe cei care se întrec către Allah îi animă sentimente total opuse acestora de gelozie și dușmănie. Dacă te înconjori de oameni credincioși, conștienți de misiunea lor în această viață, înseamnă că te vei întrece cu cei mai buni, ceea ce va avea drept rezultat câștigarea mai multor beneficii decât dacă alergi singur. Compania lor este o binecuvântare ce te va ajuta să îți depășești limitele. Scopul cursei nu este aceea de a-i învinge pe alții, ci depășirea propriilor limite, depunerea tuturor eforturilor de dragul lui Allah, căci El, Al-Karim (Cel Generos), răsplătește fără măsură din infinita Lui milă pe fiecare dintre noi.
În această cursă, competitorii sunt inspirați unul de celălalt și fiecare dorește să dea tot ce are mai bun. Ei sunt fericiți să își vadă competitorii reușind și îi sprijină. Dacă văd că unul dintre competitori se îndreaptă într-o direcție greșită îl îndreaptă și îl readuce pe drumul cel bun. De fiecare dată când își ajută competitorii să avanseze, ei înșiși avansează. Ei își ajută competitorii să depășească obstacolele și propriile lor obstacole dispar din calea lor.
Acum imaginați-vă că în timp ce ne întrecem către Allah, El, de asemenea, vine în grabă către noi, așa cum este menționat într-o relatare sacră (hadis qudsi): „Cel care se apropie de Mine cu un lat de palmă, eu mă apropii de el cu un braț. Iar de cel care se apropie de Mine cu un braț, eu mă apropii de el cu un cot. Și către Cel care vine spre mine mergând, eu mă duc alergând.”
În cele din urmă, Podul (As-Sirat) care se întinde peste Iad, peste care oamenii trec pentru a ajunge în Paradis, ne oferă o imagine extrem de elocventă: unii vor traversa podul alergând, alții se vor târî, alții vor merge. Aceia care aleargă în această viață către Allah sunt cei care vor alerga și pe Pod pentru a intra în Paradis. Fie ca Allah să ne facă și pe noi dintre aceștia. Amin.
Sursa: suhaibwebb.com
[1] Cuvintele în limba arabă pot fi reduse, în general, la rădăcini de 3 litere, prin care devine vizibilă familia de cuvinte din care provine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu