Daca Profetul Muhammed ar trai azi in Europa - partea 6

Deoarece partea a cincea a articolului vorbeste despre Ramadan, la fel ca si partea a doua, ideile fiind sensibil asemanatoare, am tradus direct partea a sasea: 

Nu-mi puteam ascunde fericirea cand barbatul imi spusese ca ceea ce il atrasese la moscheea noastra fusese simplitatea si accesabilitatea sa.

Imi povestise de primele sale zile ca nou convertit, care nu trecusera de mult. Darren a imbratisat islamul in 2006, dupa ce citise un timp indelungat. Intr-o vineri si-a facut curaj si a iesit in fata intregii congregatii si a rostit marturisirea de credinta.

“Prima data cand am venit la moscheea North London, ma asteptam sa vad un imam asa cum imi inchipuiam eu ca arata un imam, cu o barba lunga si deasa, incruntat, care vorbeste engleza stricat si de care oamenilor le este teama.”

Aceasta era impresia cu care Darren venise la moschee si apoi mi-a povestit: “te-am vazut printre oameni, zambind, glumind, discutand si ma gandeam cine este imamul in aceasta moschee. Doar cand te-am auzit recitand din Coran si indrumandu-i pe oameni, mi-am dar seama ca tu esti imamul.”

Cuvintele lui Darren mi-au ajuns la inima, nu pot sa neg, dar cu toate acestea mi-am adus aminte de multe plangeri pe care le aud din cand in cand de la tineri, cand isi povestesc experientele cu imamii locali.

Imi dau seama ca trebuie reschitata imaginea imamului in cadrul comunitatilor noastre, intr-un mod mai rafinat, mai islamic. A devenit destul de alarmant sa auzim ca o tanara sotie nu se poate plange de sotul ei in fata imamului, deoarece el refuza sa stea de vorba cu ea sau este inabordabil din diferite motive, inclusiv din cauza necunoasterii limbii sau alte consideratii culturale. Este din ce in ce mai alarmant faptul ca un numar tot mai mare de tineri musulmani nu se pot afla intr-o legatura cu imamul moscheii din cauza limbii, culturii, mentalitatii, varstei sau functiei. Nu poti sa nu te intrebi: „A cui e vina?”

Contextul european

Exista moschei in Marea Britanie care inca functioneaza intr-o singura limba, de obicei limba tarii de unde provin cei de la conducere. Exista moschei in care participarea femeilor la moschee este considerat un pacat si drept urmare trebuie sa li se interzica sa vina.

Exista moschei in care vocea tinerilor, care sunt nascuti si crescuti in Marea Britanie si care isi cunosc societatea si cultura mai bine decat oricine, este complet amutita. Exista imami care vin cu un diferit bagaj cultural, care predau un anumit tip de jurisprudenta, care se aplica oriunde altundeva decat locul unde sunt imami.

Sa readucem imamul la viata

Ca un musulman care iubeste islamul din suflet, vad ca pentru orice problema care o avem, exista o solutie oferita de religie. Fiind cel mai bun exemplu pentru omenire, Profetul nostru a jucat un rol multi-functional. El era un profet, un lider spiritual, un imam, judecator, conducator politic si conducatorul armatei.

In plus fata de toate aceste roluri publice, el a avut rolul de tata si de sot. Fiind imamul comunitatii, el era consultat pe diferite teme cotidine, care afecteaza atat societatea cat si individul.

Fara indoiala, dragostea si respectul pe care companionii il purtau Profetului ca invatator, conducator si profet nu l-au facut inaccesibil. Dimpotriva, el era foarte accesibil tuturor, mai apropiat de ei decat propria familie, el era tatal tuturor, prietenul tuturor si fratele tuturor.

Cand vreun barbat venea la el si emotiile il copleseau, Profetul obisnuia sa ii spuna: „Linisteste-te, fratele meu, nu sunt un rege. Eu sunt fiul unei femei din tribul Quraish, care obisnuia sa manance carne uscata (adica mancare obisnuita)”. (Ibn Majah)

El era intr-atat de accesibil incat mergea impreuna cu cei din comunitate pentru a-i ajuta in ceea ce aveau nevoie, caci considera ca adevaratul rol al unui imam este sa fie printre oameni, nu printre carti.

Ni s-a relatat ca o scalava s-a dus la Profet si l-a luat sa o ajute in sarcinile sale sau sa ii rezolve o problema. (Al-Bukhari) O multime din incidentele despre care vorbeste Coranul sunt de fapt problemele personale ale oamenilor care veneau la Profet sa ii ajute. Cand nu gasea o solutie la indemana, Coranul ii raspundea. Daca ar fi fost unul dintre marii imami, care sa traiasca in turnul de fildes, ar fi auzit de toate aceste probleme ale oamenilor?

Mi-a povestit un frate ca inainte lucra undeva in centru si singura sa posibilitate de a participa la predica de vineri era sa mearga la o moschee de langa locul sau de munca, in timpul pauzei de pranz. Imi povestea ce ocazie buna avea sa doarma, deoarece predica imamului era complet absurda.

Predicile Profetului erau o reflectie a realitatilor societatii si o indrumare care avea legatura cu viata companionilor, nu predici care nu sunt de nici un folos oamenilor.

De multe ori, el urca in amvon si spunea: „Cum se poate ca unii sa spuna asta sau asta, sau sa faca asa si asa?” De multe ori statea in moschee si le asculta pe femei plangandu-se se sotii lor si pe barbati plangandu-se de sotiile lor. Deciziile de a lupta sau de a se casatori se luau in moschee si el se implica in ambele. Pot sa spun pur si simplu ca ii cunostea pe toti din comunitate, cunostea tot ce se intampla, in detaliu.

El a stiut ca Medina este diferita de Mekkah, astfel ca i-a cerut unuia dintre companioni sa invete ebraica. Le-a poruncit companionilor sa curete fantanile, sa-si curete imprejurimile caselor. El a dat posibilitatea unor captivi din batalia de la Badr de a se reascumpara prin a-i invata pe musulmani sa scrie si sa citeasca.

Consider ca toate acestea sunt o reflectie ale faptului ca Profetul era un bun cunoscator al noului mediu in care traia, care necesita metodologie, solutii si abordari diferite. In plus, el relationa cu oameni de toate varstele, incepand cu cei mai mici, Abu Umair, fratele lui Anas bin Malik care pierduse o pasare pe care o ingrijea, apoi Samurah Ibn Jundub, adolescentul care s-a plans Profetului ca i-a dat voie lui Rafi ibn Khudayj sa mearga la lupta desi el il invingea la lupte. Initial Profetul ii permisese lui Rafi sa mearga deoarece era mai in varsta decat Samurah. Dar cand Samurah s-a plans la Profet, le-a cerut sa lupte si cand Samurah a dovedit ceea ce spusese, Profetul l-a acceptat in armata.

Pergamentele moscheii moarte

Cand incerc sa imi imaginez moscheea Profetului ca un exemplu de moschee activa, diferite imagini imi vin in minte, imagini ale unor cercuri de invatatura conduse de Profet sau companioni, intalnirile politice ale Profetului, adunarile sociale, dezbaterile cu delegatiile din afara Medinei.

Cand compar toate aceste imagini cu imaginea precara a unora dintre moscheile noastre, ma intristez si imi doresc ca musulmanii sa se intoarca pe calea cea buna.

Moscheea a fost dintotdeauna menita sa fie centrul vietii islamice, caci ca musulman, consider ca o viata sanatoasa este una islamica. In islam, moscheea a fost plasata in centrul vietii comunitatii pentru a insufla oamenilor un comportament islamic si pentru a-i ajuta sa-si rezolve probleme, indiferent care ar fi ele, la nivel de individ, familie sau comunitate.

Aceste lucruri nu pot fi obtinute pana ce moscheile si imamii nostri nu vor trai pentru, cu si printre oameni. Rolul moscheii nu este acela de a oferi un loc in plus oamenilor sa se roage si rolul imamului nu este doar acela de a-i conduce pe oameni in rugaciune.

Rolul moscheii este acela de a conduce societatea spre progres, sa rezolve problemele, sa-si vindece bolile si sa devina un minaret de indrumare si activitate: sa fie un punctul de lansare al comunitatii pentru proiecte si initiative benefice.

In toate acestea, imamul trebuie sa preia conducerea, nu prin a se pozitiona in frunte si prin a depune efort, a se implica printre oameni, sa isi inteleaga mediul inconjurator si sa se implice efectiv in munca.

Astfel, „pergamentele”  - invataturile Coranului – vor fi vii in gesturile, actiunile, cuvintele imamului, nu vor fi tinute pe rafturi, intre paginile Coranului, moarte, in timp ce menirea lor este aceea de a fi vii.


Sursa: OnIslam.net